Cu Osea intrãm în „cãrtile celor 12". Acest grup de profeti mai sînt numiti si „profetii mici" din cauza continutului redus al profetiilor lor. În nici un fel însã, ei nu sînt „mici" ca însemnãtate. Scurte ca niste telegrame duhovnicesti, cãrtile lor sînt la fel de urgente si de convingãtoare. Iatã-l de exemplu pe Osea: cartea lui vorbeste despre infidelitatea fatã de Dumnezeu, prezentînd-o ca pe un adulter spiritual. În ultimã analizã, orice pãcat este o teribilã infidelitate în dragostea noastrã fatã de Domnul. Pãcatul îl rãneste pe Dumnezeu si ne distruge pe noi însine.

Titlul: Cartea poartã numele profetului care a scris-o. Osea. Iosua si Isus sînt forme derivate din aceiasi rãdãcinã. „Osea" înseamnã „mîntuire", în timp ce Iosua si Isus includ în plus prezenta celui care produce mîntuirea: „Mîntuirea este a Domnului" sau „Domnul este Mîntuitorul".

Autorul: Osea n-a fost un profet crescut în scoala profetilor, ci un om ridicat de Dumnezeu din mijlocul poporului. El a trãit în împãrãtia de nord a Israelului. Tatãl sãu s-a numit Beeri (Osea 1:1), iar sotia lui Gomer (Osea 1:3). Din cãsnicia lor s-au nãscut trei copii: doi bãieti si o fatã (Osea 1:4, 6, 9) care au servit ca semne cu un mesaj simbolic pentru Israel. Alte amãnunte nu mai cunoastem despre Osea. Numele lui nu mai apare în nici o altã carte a Bibliei.

Data: Osea si-a rostit mesajul pentru poporul împãrãtiei lui Israel (Osea 5:1), pe vremea lui Ozia (767-739 î.Cr.), Iotam (739-731 î.Cr.), Ahaz (731-715 î.Cr.) si Ezechia (715-686 î.Cr.), toti acestia fiind din împãrãtia lui Iuda. Probabil cã dupã cãderea Samariei si ducerea lui Israel în robie, Osea s-a refugiat în împãrãtia lui Iuda si de aceea îsi dateazã activitatea dupã împãratii care erau familiari noilor sãi cititori. Cînd si-a început Osea activitatea în Israel, Ieroboam al doilea mai era încã pe tron (782-753 î.Cr.). Aceasta îl face pe Osea un contemporan mai tînãr al profetului Amos. De fapt, activitatea lui a fost paralelã cu activitãtile profetilor Isaia si Mica, care si-au rostit mesajele în împãrãtia lui Iuda. Îndelunga activitate profeticã a lui Osea a acoperit aproape 50 de ani, strãbãtînd între 755-710 î.Cr. vremea ultimilor 6 împãrati dinaintea ducerii Israelului în robia Asirianã.

Contextul scrierii: Perioada de timp dintre domnia lui Ieroboam si robia babilonianã este „ultima turnantã" din traseul istoric al împãrãtiei lui Israel. Din ce în ce mai mult, lucrurile au început sã se precipite înspre rãu. Ieroboam al doilea a fost ultimul împãrat de pe tronul Israelului care a fost instalat prin ceva ce a semãnat mãcar cu o alegere divinã. Cu moartea sa si cu asasinarea fiului sãu Zaharia (2 Împ. 10:30 si 15:8-12), ia sfîrsit dinastia instituitã de Iehu. Cei care se vor succeda de acum la tron, vor pune mîna pe putere prin lovituri de stat. salum îl asasineazã pe Zaharia dupã numai o lunã de domnie; Menahem îl asasineazã pe salum, tot dupã o singurã lunã petrecutã pe tron. Pecah îl asasineazã si el pe Pecahia, iar Osea (împãratul, nu profetul) ajunge la tron prin asasinarea ucigasului Pecah.

A fost o perioadã cumplitã de istorie. Loialitatea fatã de tron era ca si inexistentã. În toate ungherele se ascundeau si complotau conspiratorii. Anarhia se ridica valuri, valuri, iar poporul pierduse orice stabilitate si orice mãsurã (Osea 4:1, 2; 7:1, 7; 8:4; 9:15). În jurul tronului pîngãrit si însîngerat, natiunea putrezea în imoralitate si idolatrie. Instabilitatea politicã a slãbit mult tãria Israelului. Încrederea lor în Domnul era inexistentã! tara alerga între Egipt si Asiria dupã aliante internationale (Osea 7:11). Din punct de vedere spiritual, situatia era si mai grea de cît situatia politicã. Imediat dupã scindarea de Ierusalim si de casa lui David, Ieroboam fãcuse Israelul sã pãcãtuiascã cu viteii de aur pe care-i instalase la Dan si Betel. Fusese o vreme în care idolatria îl simboliza totusi mãcar pe Iehova, Dumnezeul evreilor (1 Împãrati 12:25-33). Cu timpul însã, idolul a cãpãtat putere prin sine însusi si Israelul l-a pãrãsit pe Domnul. Viteii de aur au devenit în scurt timp o usã deschisã pentru idolatria cea mai rudimentarã si mai îndrãcitã. Astarteele si Baali au intrat în inimile poporului, întunecîndu-le mintile si tîrîndu-i în cele mai murdare ritualuri si în crudele sacrificii ale copiilor. Iatã o listã incompletã a relelor împotriva cãrora a vorbit Osea:

- necinste (4:1, 2),
- crime si vãrsãri de sînge (4:2; 5:2; 6:8),
- hotii la drumul mare sãvîrsite si de tîlhari, dar si de preoti (6:9; 7:1),
- imoralitate practicatã pe scarã nationalã (4:2, 11; 7:4),
- necinste în comert si în justitie (10:4; 12:7),
- idolatrie demonicã (4:12-13; 8:5; 10:1, 5; si extraordinarul 13:2: „si jertfind oameni, sãrutã vitei!"),
- betie (4:2; 7:5),
- o totalã lipsã de sensibilitate si de cãintã fatã de Dumnezeu (4:4; 13:14).

Trist tablou al unui popor care fãcuse odinioarã un legãmînt de credinciosie fatã de Dumnezeu si fatã de Legea Sa!

Continutul cãrtii: În cei 50 de ani de misiune profeticã, Osea si-a repetat mereu cele trei pãrti ale mesajului sãu:

(1) Dumnezeu este mîniat la culme pentru pãcatele în care trãieste poporul Sãu si din pricina aceasta
(2) judecata este fãcutã si pedeapsa este sigurã; totusi
(3) dincolo de aceastã mînioasã pedepsire, Dumnezeu pãstreazã poporului o iubire vesnicã, plinã de bunãtate si credinciosie, care pregãteste deja planuri pentru timpul în care ei se vor întoarce la El.

Primele 3 capitole ale cãrtii sînt autobiografice si simbolice. Osea este îndemnat de Dumnezeu sã se cãsãtoareascã cu o femeie pe nume Gomer. Cãsnicia profetului cu aceastã femeie necredincioasã si dedatã la pãcatul curviei, devine o alegorie a tragediei pe care o trãieste Dumnezeu în relatia Lui cu nestatornicul si necredinciosul Israel. Este evident cã, în succesiune logicã, capitolul 2 este o „tãlmãcire" spiritualã a situatiei neplãcute în care l-a pus Dumnezeu pe Osea. Urmeazã apoi capitolul 3 al cãrtii, care priveste adînc în viitor pînã spre vremea sfîrsitului în care Israelul se va întoarce la Domnul: „Dupã aceea, copiii lui Israel se vor întoarce si vor cãuta pe Domnul, Dumnezeul lor, si pe împãratul lor David; si vor tresãri la vederea Domnului si a bunãtãtii Lui, în vremurile de pe urmã" (Osea 3:5).

Restul de capitole ale cãrtii sînt o culegere de pasaje retorice ale profetului. Este foarte greu sã stabilesti o ordine oarecare în aceste fragmente de cuvîntãri înflãcãrate. Ele sînt izbucniri de gelozie din partea unui Dumnezeu al iubirii.

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Osea este cunoscut prin faptul cã prezintã lipsa de credinciosia a poporului Israel fatã de Dumnezeu drept o infidelitate spiritualã. Cuvintele rostite de el sînt tari si tãioase. Idolatria este numitã „curvie", iar idolii vremelnici sînt numiti „ibovnici" (Osea 2:2-5).

În noianul de cuvinte tari existã totusi si un cuvînt duios si plin de dragoste. El este „hesed" si este unul dintre cele mai perfecte echivalente pentru dragostea dumnezeiascã. „Hesed" este iubirea compãtimitoare si dezinteresatã. Hesed este dragostea statornicã si imposibil de înlãturat. David a folosit cuvîntul acesta, atunci cînd a cãutat pe cineva din casa vrãsmasã a fostului împãrat Saul pentru cã dorea sã le facã un bine: „David a zis: „A mai rãmas cineva din casa lui Saul, ca sã-i fac bine din pricina lui Ionatan?" (2 Samuel 9:1). tineti minte cã David fãcuse un legãmînt cu Ionatan, prin care se angajaserã sã-si facã bine unul altuia (1 Sam. 18:3; 20:14-16; 42). Pasajele în care Osea vorbeste despre „hesed" sînt: Osea 2:19; 4:1; 6:4, 6; 10:12; 12:6.

Iatã cum este descrisã manifestarea lui „hesed" în cadrul relatiei pe care o are Dumnezeu cu Israelul:

„Poporul Meu este pornit sã se depãrteze de Mine; si dacã sînt chemati înapoi la Cel Prea înalt, niciunul dintre ei nu cautã sã se ridice. „Cum sã te dau Efraime? Cum sã te predau Israele? Cum sã-ti fac ca Admei? Cum sã te fac ca teboimul? Mi se zbate inima în Mine, si tot lãuntrul Mi se miscã de milã! Nu voi lucra dupã mînia Mea aprinsã, nu voi mai nimici pe Efraim; cãci Eu sînt Dumnezeu, nu un om. Eu sînt Sfîntul în mijlocul tãu, si nu voi veni sã prãpãdesc" (Osea 11:7-9).

Hesed este dragostea în virtutea Legãmîntului încheiat între Dumnezeu si oameni.

Mesajul cãrtii: Cartea lui Osea este o chemare la pocãintã. Capitolul 14 al cãrtii este un mesaj de dragoste si de chemare pentru toti aceia care s-au îndepãrtat vreodatã de Domnul. Osea mai este însã si altceva. Profetia aceasta este un avertisment împotriva idolatriei si a îndepãrtãrii de Dumnezeu. Chiar si formele simbolice care pretind cã-L aratã pe Domnul nu sînt altceva decît o cursã pentru suflet. Toate apostaziile mari au apãrut la început ca o micã si neesentialã depãrtare de la simplitatea si claritatea mesajului Scripturii. Din acest punct de vedere, am putea spune cã Ieroboam al doilea si ceilalti împãrati de dupã el, au cules doar ceea ce semãnase la începutul istoriei lui Israel, primul Ieroboam, fãuritorul celor doi vitei de aur. Am putea reformula avertismentul lui Osea în cuvintele apostolului Ioan: „Copilasilor, feriti-vã de idoli" (1 Ioan 5:21).

SCHITA CÃRTII

Introducere - O pãtanie cu tîlc, 1 - 3

I. Dumnezeu este sfînt 4-7
Cele cinci învinuiri, 4-5
Falsa „întoarcere", 6
O vindecare imposibilã, 7

II. Dumnezeu este drept, 8-10
Trîmbita anuntã pedeapsa, 8:1-etc.
Textul este o vestire a pedepsei care va veni.

III. Dumnezeu este dragoste 9-14
Un Dumnezeu care tînjeste (11:1, 4, 8, etc.)
Un Israel care nu poate scãpa nepedepsit (12)
Triumful final al iubirii (14)