Cei mai multi dintre aceia care au avut dorinta sincerã de a citi Biblia de la un capãt la altul s-au poticnit la cartea Leviticul! Trebuie s-o spunem si noi: aceastã carte nu este ca toate celelalte. Dar, faptul acesta nu o face mai putin importantã, ci îi sporeste si mai mult însemnãtatea unicã. Desi ea pare plicticoasã la citit, în ea se gãsesc multe comori de extraordinarã valoare. Plicticoasã pentru cititorul superficial, Leviticul se deschide ca o comoarã de frumuseti în fata celui care este gata sã facã un mic efort de studiu. Cartea aceasta nu ne-a fost datã pentru a fi cititã, ci pentru a fi studiatã.

Titlul: Numirea din limba românã vine din traducerea greceascã cunoscutã sub numele de „Septuaginta" si lãmureste specificul acestei cãrti. Leviticul este un cod de prevederi legale si rituale dedicat Levitilor, adicã urmasilor lui Levi, unul dintre cei 12 fii ai lui Iacov, care fuseserã alesi de Dumnezeu sã alcãtuiascã preotia lui Israel (Gen. 46:1-27).

Autorul: De 56 de ori este scris în text cã Dumnezeu a vorbit aceste cuvinte lui Moise, care le-a scris apoi el însusi sau le-a dictat altora spre a fi scrise (vezi Lev. 4:1; 6:1; 8:1; 11:1; 12:1). Domnul Isus certificã faptul cã aceastã carte îi apartine lui Moise (Marcu l:44 cf. Lev. 13:49).

Contextul istoric: Cartea Exodul se terminã cu terminarea construirii Cortului întîlnirii, fãcut „dupã chipul care i s-a arãtat lui Moise pe munte". Cum trebuiau sã foloseascã evreii aceastã constructie? Reglementãrile asezate în cartea Leviticul sînt rãspunsul la întrebarea aceasta. Ele i-au fost date de Dumnezeu lui Moise în timpul de o lunã si 20 de zile cît a durat construirea Cortului (Exod. 40:17) si în perioada plecãrii poporului Israel de la muntele Sinai (Num. 10:11).

Continutul cãrtii: Sã spunem de la început cã au existat patru plîngeri majore împotriva continutului acestei cãrti. Mai întîi au fost aceia care au sustinut cã este imposibil sã poti întelege si explica ritualurile si simbolurile cãrtii Leviticul. Pentru acesti critici, citirea cãrtii nu poate aduce nici un fel de cîstig spiritual. Apoi sînt cei ce sustin cã oricum cartea aceasta nu prezintã nici un fel de importantã pentru crestinii de astãzi deoarece asezãmintele legãmîntului Mozaic sînt depãsite si n-au nici un fel de aplicabilitate în Bisericã. A treia plîngere este aceia cã impresia generalã produsã de rigorile si asezãmintele crude si sîngeroase descrise în acest text sînt în contradictie clarã cu imaginea despre Dumnezeu pe care ne-o pun înainte celelalte cãrti ale Bibliei; în sfîrsit, a patra plîngere împotriva Leviticului vine din partea celor care zic cã este foarte dificil de studiat aceastã carte din cauzã cã nu este exprimatã într-o expunere ordonatã. Este usor sã urmãresti desfãsurarea evenimentelor în Geneza si Exodul, dar este aproape imposibil sã întelegi cum se succed lucrurile în Leviticul.

Un foarte scurt cuvînt introductiv despre continutul Leviticului va risipi imediat aceste pretinse obstacole si va arãta cã aceastã carte nu este depãsitã de loc, cã abundã în valori spirituale fãrã de care crestinismul veacului acesta ar fi mai sãrãcit, cã îl prezintã pe Dumnezeu în toatã splendoarea caracterului Sãu si cã textul ei urmãreste un plan prestabilit, armonios si bine alcãtuit. Toate cãrtile care urmeazã în Biblie dupã Leviticul sînt marcate de culoarea specificã a acestei cãrti. Iatã de ce este impoartant sã o cunoastem si sã ne familiarizãm cu terminologia si cu continutul ei.

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Cartea aceasta este un manual al preotimii si este întesat de termeni specifici ca acestia: „jertfã" (apare de 42 de ori), „preot" (de 189 de ori), „sînge" (de 86 de ori), „sfînt" (de 87 de ori) si „ispãsire" (de 45 de ori). Reglementãrile din aceastã carte subliniazã necesitatea sfinteniei în trup si în suflet. Fraza: „sã fiti sfinti, cãci Eu sînt sfînt" se repetã mereu ca un avertisment si ca o aducere aminte (Lev. 11:44, 45; 19:2; 20:7, 26). Noul Testament citeazã din textul si temele Leviticului de peste 90 de ori.

Scopul principal al cãrtii: Leviticul a fost scris ca sã arate Israelului cum sã trãiascã în sfintenie. Lucrul acesta era necesar pentru cã Dumnezeu hotãrîse ca Israelul sã fie instrumentul prin care sã fie realizat planul de mîntuire pentru toate celelalte neamuri. Metoda lui Dumnezeu pentru imprimarea unui tipar de sfintenie a fost întreitã: jertfele, cu mesajul cã „fãrã vãrsare de sînge nu existã iertare", poruncile ca o mãrturie a caracterului divin si a conduitei cerute de Dumnezeu si pedepsele, anexate poruncilor ca un avertisment despre inflexibilitatea sfinteniei divine. Leviticul a fost destinat sã pregãteascã Israelul si omenirea pentru venirea lui Cristos, prin trezirea sentimentului de vinovãtie si de nevoie dupã o jertfã de ispãsire, întregul ritual desfãsurat la Cortul întîlnirii era o trimitere spre lucrarea viitoare a Domnului Isus si spre sacrificiul suprem depus de El pe altarul din dealul Golgotei.

Valoarea perpetuã: În primul rînd, Leviticul este o revelatie a caracterului lui Dumnezeu, iar acesta este acelasi ieri, astãzi si în veci. În al doilea rînd, el prezintã felul lui Dumnezeu de a lucra cu oamenii. Nici acesta nu se schimbã. Sfintenia lui Dumnezeu ne descopere mereu vinovãtia noastrã si nevoia noastrã dupã Mijlocitorul, harului si al iertãrii. În al treilea rînd, Leviticul este o mostrã de cod moral din domeniul teocratiei. Desi textul este foarte vechi, orice grup legislativ care se respectã ar face bine sã stãruiascã asupra lui ori de cîte ori au de imprimat societãtii norme care sã-i garanteze stabilitatea si propãsirea. În al patrulea rînd, si cel mai important dintre toate, Leviticul este o comoarã de tipuri si simboluri care ni-L prezintã pe Cristos în toatã gloria si splendoarea Lui trecutã, prezentã si viitoare. Nu trebuie sã facem gresala sã credem cã dacã unele dintre aceste simboluri si tipuri au fost deja împlinite, toate se gãsesc în aceiasi situatie. Dacã este sã tinem seama de aluziile Noului Testament, multe tipuri si simboluri îsi asteaptã încã împlinirea. Iatã de exemplu simbolurile înscrise în sãrbãtorile nationale evreiesti. Primele douã, Pastele si Cincizecimea si-au trãit împlinirea la cea dintîi venire a Domnului. Ce vom zice însã despre maiestuoasa Zi a Ispãsirii pentru întregul popor Israel? Am vãzut din Evanghelii si Epistole cã Isus Cristos a intrat în cer ca Mare Preot si a sãvîrsit curãtirea tuturor lucrurilor, dar cum rãmîne cu restul ritualului din sãrbãtoare: cu reîntoarcerea Lui la poporul care astepta afarã si cu binecuvîntarea pe care trebuie s-o împartã asupra tuturor? S-a împlinit si aceasta? Cum rãmîne cu celelalte douã sãrbãtori din calendar? Ce se poate spune despre împlinirea Sãrbãtorii Trîmbitelor si despre acel magnific „An Sabatic"? Dar cu extraordinarul an „al jubileelor"? Istoria trecutã si prezentã nu prezintã nici un eveniment care sã poatã corespunde cu aceste semnificatii. Prin urmare, Leviticul este dovedit a fi încã o carte care trebuie studiatã pentru anticiparea, întelegerea si asteptarea vremurilor viitoare. Acele vremi în care „pînã si pe zurgãlãii cailor va sta scris: „Sfinti Domnului" (Zaharia 14:20).

Pentru o întelegere corectã a cãrtii Leviticul trebuie sã avem un punct de plecare corect. El se gãseste în primul verset din primul capitol al cãrtii: „Domnul a chemat pe Moise; i-a vorbit din Cortul întîlnirii...”

Anterior Dumnezeu le vorbise de pe muntele Sinai. Fusese un glas de Dumnezeu pentru un popor vinovat, cu care nu fãcuse încã un legãmînt. De data aceasta Dumnezeu vorbeste poporului din interiorul Cortului. Este glasul Dumnezeului intrat într-o relatie de pãrtãsie cu poporul Sãu prin intermediul jertfelor si al iertãrii. Cartea Leviticul nu vorbeste poporului ca sã-l mîntuiascã (lucrul acesta se sãvîrsise prin jertfirea mielului pascal cu prilejul scoaterii din Egipt), ci pentru a-l învãta cum sã rãmînã într-o relatie bunã cu Dumnezeul mîntuirii lor. În interpretãrile lor tipice, jertfele din aceastã carte ne dezvãluie frumusetea jertfei Domnului Isus în multiplele ei fatete prin care îsi exercitã eficacitatea spre cei ce deja sînt mîntuiti si au intrat într-o relatie nouã cu Dumnezeu fiind justificati prin credintã. Acesta este punctul de plecare al cãrtii Leviticul. El este o continuare fireascã a Genezei si Exodului. În Geneza putem vedea remediul pregãtit de Dumnezeu pentru ridicarea omului din cãderea sa: „Sãmînta femeii"; în Exodul vedem rãspunsul lui Dumnezeu la strigãtul desnãdãjduit al omului aflat în robie: „sîngele Mielului"; în Leviticul vedem tot ceea ce are nevoie omul ca sã pãstreze o relatie bunã cu Dumnezeu: un Preot, o Jertfã si un Altar. Pe merit, Leviticul ocupã locul central în cele cinci cãrti ale lui Moise, cãci prin învãtãtura lui despre mijlocire prin preot, jertfã si altar, el este adevãrata inimã a Pentateucului - si în fapt, a Evangheliei.

Leviticul stã fatã de Exodul în aceiasi relatie pe care o au Epistolele cu Evangheliile, în Evanghelii noi sîntem „eliberati" prin sîngele Mielului, în Epistole ajungem sã fim locuiti de Duhul Sfînt al lui Dumnezeu, în Evanghelii Dumnezeu ne vorbeste din afarã, în Epistole el glãsuieste din lãuntru. În Evanghelii noi avem baza pãrtãsiei noastre cu Dumnezeu: rãscumpãrarea, în Epistole gãsim umblarea noastrã în pãrtãsia cu Dumnezeu: sfintirea. Ca si în Leviticul, si în Epistole ne sînt prezentate multiplele fatete ale lucrãrii de ispãsire manifestate de Dumnezeu fatã de cei care sînt deja mîntuiti.

Împãrtirea cãrtii: Existã douã pãrti distincte: pînã la capitolul 17 si de la capitolul 17 la sfîrsit. Prima parte se ocupã de probleme ne-morale, iar cea de a douã parte se ocupã de probleme morale. Prima parte are de a face cu întinãciunea ceremonialã si fizicã, în timp ce a doua parte se ocupã de întinarea moralã si spiritualã. Cea dintîi reglementeazã o curãtenie a inimii, iar cea de a doua defineste limitele unei vietuiri în absolutã curãtie.

SCHITA CÃRTII

I. BAZA PÃRTÃSIEI: JERTFA 1 - 17

JERTFELE
a. Arderile de tot, 1:1-17
b. Jertfele de mîncare, 2:1-16
c. Jertfele de multumire, 3:1-17
d. Jertfele pentru ispãsire, 4:1-5:13
e. Jertfele pentru vinã, 5:14-6:7
f. Lãmuriri la legile expuse, 6:8-7:38

PREOTII
a. Consacrarea în slujbã, 8:1-36
b. Inaugurarea slujirii, 9:1-24
c. Denaturarea slujirii, 10:1-20

OAMENII
a. Curãtia în mîncare, 11:1-47
b. Curãtia dupã nastere, 12:1-8
c. Curãtia în caz de lepra, 13:1-14:57
d. Necurãtia bãrbatului, 15:1-18
e. Necurãtia femeii, 15:19-33
f. Sãrbãtoarea ispãsirii, 16:1-34

ALTARUL
a. Singurul loc pentru jertfã, 17:1-9
b. Interdictia de a mînca sînge, 17:10-16

II. ROADA PÃRTÃSIEI: SFINTIREA 18-27

OAMENII
a. Sfintire în relatiile trupesti, 18:1-30
b. Sfintire în viata zilnicã, 19:1-37
c. Pedepse pentru sfidarea sfintirii, 20:1-27

PREOTII
a. Porunci privitoare la preoti, 21:1-22:16

SÃRBÃTORILE
a. Sabatul, 23:1-3
b. Pastele, 23:4-8
c. Rusaliile, 23:8-22
d. Anul nou si trîmbitele, 23:23-25
e. Ziua ispãsirii, 23:26-32
f. Sãrbãtoarea corturilor, 23:33-44

ULEIUL Sl PÎINEA
a. Untdelemnul pentru sfesnic, 24:1 ;4
b. Pîinile pentru punerea înainte, 24:5-9

FELURITE PEDEPSE
a. Pedeapsa celui ce huleste, 24:10-16
b. Pedeapsa celui ce ucide, 24:17-23

RÎNDUIELI PENTRU TARA CANAANULUI
a. Odihna pãmîntului, 25:1-7
b. Anul de veselie, 25:8-55
c. Binecuvîntarea si blestemul, 26:1-46
d. Pocãinta, 26:40-46
e. Juruintele, 27:1-29
f. Zeciuielile, 27:30-34