Titlul: În originalul grec, cartea poartã numele: „Pros Philemona" - „Cãtre Filimon". Destinatarul epistolei este un om care reprezintã „paradoxurile" în care trãiau crestinii primului secol. Filimon a fost un crestin stãpîn de sclavi. Evanghelia Domnului Isus este o fortã revolutionarã care trebuie sã transforme oamenii si relatiile lor sociale. Cazul prezentat de epistola lui Pavel cãtre Filimon este o ilustratie a puterii de transformare exercitatã de Evanghelie asupra celor ce o primesc si i se supun.

Autorul: Aceastã epistolã este mai scurtã si mai personalã decît oricare altã scriere a lui Pavel. Ea nu trateazã probleme de credintã, ci cautã sã rezolve o crizã apãrutã în relatia dintre doi membrii ai Bisericii lui Cristos. Fãrã nici o îndoialã, în afara epistolelor pe care le avem în Noul Testament, apostolul a mai scris multe alte scrisori ca aceasta. Filimon ne descopere latura pastoralã a caracterului lui Pavel, talentul lui neasemuit de a se apropia de oameni si abilitatea lui de a-i apropia pe oameni de Dumnezeu. Continutul epistolei nu prezintã nici un adevãr doctrinar major, dar textul este plin de tact, de delicatete si de bun simt crestin. Maturitatea unui lucrãtor crestin se vede din felul în care el stie sã se descurce în situatii neobisnuite si complicate. Epistola cãtre Filimon este o demonstratie a maturitãtii crestine atinse de Pavel. În ea observãm o impresionantã împletire de autoritate apostolicã si gingãsie pastoralã.

Data: Epistola cãtre Filimon este una din cele patru epistole scrise de Pavel din închisoarea Romei (vezi introducerea la epistola cãtre Coloseni). Ea a fost trimisã în acelasi timp cu epistolele scrise celor din Laodicea (Efeseni), Colose si Filipi, adicã în preajma anului 60 d.Cr. Versetul 22 ne spune cã apostolul era închis, dar spera sã fie eliberat în curînd: „pregãteste-mi un loc de gãzduire, cãci trag nãdejde sã vã fiu dãruit, datoritã rugãciunilor voastre".

Contextul scrierii: Cadrul social din primul secol a pus multe si chinuitoare probleme înaintea Evangheliei. Faptul cã lumea era împãrtitã în sclavi si oameni liberi si cã tãrile se aflau sub stãpînirea nemiloasã a Romei a pus la grea încercare etica Bisericii crestine. Epistola cãtre Filimon este un astfel de exemplu. Va putea dragostea propovãduitã de crestinism sã schimbe relatiile dintre oameni? Va avea ea suficientã tãrie pentru a împãca de pildã un stãpîn de sclavi cu sclavul fugar care se întoarce acasã? Rãspunsul îl vom cãpãta odatã cu parcurgerea textului epistolei.

Continutul cãrtii: Epistola cãtre Filimon este o poveste de dragoste. Ea este corespondentul cãrtii Rut din Vechiul Testament, cu deosebirea cã în Rut avem de a face cu dragostea fireascã dintre oameni, iar în Filimon ne întîlnim cu dragoste „în Domnul" care se manifestã între membrii colectivitãtii crestine.

Eroii actiunii sînt în numãr de trei: Pavel, Filimon si Onisim. La ceasul cînd scrie aceastã scrisoare, Pavel se afla în închisoarea Romei. Dincolo de a fi preocupat de situatia sa, el lucreazã pentru Domnul si continuã lucrarea care i-a fost atît de dragã: maturizarea unor caractere crestine în cei pe care i-a convertit prin Evanghelie. Actiunea cãrtii este simplã: Pe cînd era încã în Iudeea, Pavel a predicat în multe orase si a trecut si prin casa lui Filimon, care gãzduia o adunare tînãrã de convertiti la crestinism. Personalitatea lui Pavel a lãsat o puternicã impresie asupra lui Filimon si asupra celorlalti din casa lui. La scurt timp dupã plecarea apostolului, din casa lui Filimon a fugit unul dintre sclavi: Onisim. Ca sã-si piardã urma, el s-a refugiat la Roma, unde putea trece neobservat în multimea pestritã de locuitori. Prin coincidente pe care nu le cunoastem, Onisim a ajuns sã-l asculte pe Pavel în discutiile pe care le purta cu evreii din Roma (Fapte 28:17-31) si a fost convertit de Pavel la crestinism. Dupã ce apostolul l-a tinut pe lîngã el o vreme, Onisim a fost pus în fata unui examen greu, care sã-i încerce calitatea transformãrilor pe care le-a lucrat Duhul lui Dumnezeu în inima lui. Ca o dovadã de pocãintã, un crestin trebuie sã caute sã îndrepte rãul pe care l-a sãvîrsit înainte de convertire, asa cã apostolul Pavel i-a cerut lui Onisim sã se întoarcã în Iudeea si sã accepte din nou sclavia în casa lui Filimon, rãscumpãrînd astfel „paguba" produsã de fuga lui. Pavel nu-l trimite cu mîna goalã, ci îi dã sã ducã lui Filimon o scrisoare din partea sa. Aceasta este „epistola cãtre Filimon". Cine o citeste cu atentie, îsi dã repede seama cã apostolul Pavel urmãrea sã „vîneze doi iepuri dintr-un singur foc". Cazul lui Onisim este folosit si pentru educarea sclavului fugit, dar si pentru educarea stãpînului de sclavi în spiritul dragostei si iertãrii crestine. Versetele 13 si 14 ne aratã cã Pavel l-a trimis pe Onisim „doar ca sã aibã de unde veni": „As fi dorit sã-l tin la mine, ca sã-mi slujeascã în locul tãu cît sînt în lanturi pentru Evanghelie. Dar n-am vrut sã fac nimic fãrã învoirea ta, pentru ca binele, pe care mi-l faci, sã nu fie silit, ci de bunã voie". Toatã cheltuiala si timpul pierdut cu transportul lui Onisim este suportatã de apostol ca o investitie în caracterul celor doi oameni. Cititã din acest unghi, epistola îsi dezvãluie farmecul si frumusetea, asemeni unei flori care îsi deschide petalele.

A reusit Pavel ceea ce-si propusese? L-a iertat Filimon pe Onisim si a acceptat el sã i-l trimitã înapoi lui Pavel? Pãstrarea acestei scrisori si multiplicarea ei în copii care au ajuns pînã în zilele noastre este dovada clarã cã rãspunsul la ambele întrebãri a fost unul afirmativ. Cazul lui Onisim a fost cunoscut în toatã comunitatea crestinã si a contribuit fãrã îndoialã la rezolvarea multor altor conflicte apãrute între frati din stãri sociale si materiale diferite. Urmarea a fost cã Evanghelia a fãrîmitat bucãticã cu bucãticã imperiul Roman si postulatele lui nedrepte de fortã pe care era asezat, contribuind astfel la prãbusirea lui mondialã.

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Una din temele caracteristice acestei epistole este „triunghiul iubirii". Pavel îi scrie lui Filimon cam asa: Eu te iubesc pe tine si stiu cã tu mã iubesti pe mine, dar eu îl iubesc si pe Onisim, asa cã dragostea ta pentru mine trebuie sã se manifeste si în atitudinea ta fatã de el („ca pe un frate prea iubit, mai ales de mine, si cu atît mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul! Dacã mã socotesti dar ca prieten al tãu, primeste-l ca pe mine însumi" v. 16-17). La scarã umanã, acest triunghi al iubirii este replica triunghiului dintre Dumnezeu si oameni (1 Ioan 4:20-21).