Asa cum s-a putut observa deja, Romani si Galateni sînt „visteriile" în care se gãsesc comorile de adevãr despre mîntuirea personalã prin credinta în Crucea Domnului Isus Cristos. Ele au adus lumii mesajul mîntuirii prin credintã:

„Dar acum s-a arãtat o altã neprihãnire, pe care o dã Dumnezeu, fãrã Lege... si anume, neprihãnirea datã de Dumnezeu, care vine prin credinta în Cristos, pentru toti si peste toti cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire" (Rom. 3:21-22).

Urmãtoarele trei epistole de care ne vom ocupa în continuare, Efeseni, Filipeni si Coloseni, ne pun în fata unui tablou care depãseste cadrul mîntuirii personale, ajungînd sã ne descopere, dincolo de pozitia noastrã în Cristos si a lui Cristos în noi, pozitia pe care o ocupã Domnul Isus Cristos în economia planului pe care-l are Dumnezeu cu lumea.

Ideea centralã a lor este prezentarea lui Cristos drept „Cap" al întregii crestinãtãti care-i formeazã „trupul".

Titlul: Numirea „Pro Efesious" - „Cãtre Efeseni" nu existã în toate copiile gãsite.

Autorul: Efeseni, Coloseni, Filimon si Filipeni sînt supranumite si „epistolele captivitãtii", deoarece au fost scrise de Pavel în timpul cînd se afla în închisoare.

Data: În timpul primei detentii în închisoarea Romei (60-62 d.Cr.)

Contextul scrierii: Pavel se afla din nou închis. De data aceasta nu la Cezareea, ci la Roma. Apostolul se numeste pe sine: „întemnitatul lui Isus Cristos pentru voi" (Efeseni 3:1). El îsi sfãtuieste cititorii cu autoritatea unuia care este „întemnitat pentru Domnul" (Efes. 4:1), devenind pentru Evanghelie „un sol în lanturi" (Efes. 6:20). Epafra vine sã-l viziteze si-i aduce vesti nu prea bune despre Biserica din Colose. Pavel tocmai vroia sã-l trimitã la Colose pe Onisim, sclavul fugit de la stãpîn si acum „încrestinat" de apostol. Profitînd de aceastã „potrivire", Pavel se asterne iarãsi la masa de scris si le adreseazã Colosenilor o scrisoare în care trateazã „rãtãcirea" care apãruse în aceastã Bisericã. În timpul scrierii, apostolul îsi dã seama însã cã subiectul este mult prea important pentru a nu fi împãrtãsit si celorlalte Biserici. De aici se naste hotãrîrea lui de a dezvolta tema abordata în scrisoarea cãtre Colose, amplificînd-o într-un fel de „scrisoare circularã" cãtre toate bisericile. Initial, aceastã scrisoare le-a fost adresatã celor din Laodicea. Intentia lui Pavel a fost ca între biserici sã se facã apoi un schimb de scrisori, astfel ca toti sã le citeascã pe toate:

„Dupã ce va fi cititã aceastã epistolã la voi, faceti asa ca sã fie cititã si în Biserica Laodicienilor; si voi, la rîndul vostru, sã cititi epistola care vã va veni din Laodicea" (Coloseni 4:16).

Manuscrisele cele mai timpurii nu pãstreazã precizarea: „cãtre Efeseni", iar noi sîntem îndreptãtiti sã credem cã aceastã epistolã este de fapt o copie a acelei scrisori adresate celor din Laodicea. Epistola ar putea purta de fapt orice nume ca destinatie, cãci ea nu se adreseazã unei situatii locale, ci prezintã învãtãturi pe care trebuie sã le cunoascã Bisericile de pretutindeni si din totdeauna.

Filimon, Coloseni si Efeseni pleacã deci împreunã din mîna lui Pavel într-un timp în care acesta se gãsea în închisoare. Scrisorile sînt purtate probabil de Tihic despre care gãsim scris si în Efeseni si-n Coloseni (Col. 4:7-9; Efeseni 6:21).

Continutul cãrtii: Efeseni este cea mai profundã scriere a lui Pavel, „regina tuturor epistolelor" lui. Efeseni si Coloseni seamãnã foarte mult în limbaj una cu alta. Nu mai putin de 75 de versete din cele 155 de versete ale scrisorii cãtre cei din Efes se gãsesc aproximativ identic în scrisoarea adresatã Colosenilor. si acest fapt întãreste convingerea noastrã cã, plecînd de la o problemã localã, apostolul a dezvoltat-o apoi într-o lucrare adresatã tuturor Bisericilor.

Tema epistolei cãtre Efeseni este strîns legatã de tema epistolei scrisã Colosenilor. Gîndul central din scrisoarea cãtre cei din Colose este „atotsuficienta lui Isus Cristos".

În Isus Cristos locuiesc „toate comorile întelepciunii si ale stiintei". (Col. 2:3) „Cãci Dumnezeu a vrut ca toatã plinãtateasã locuiascã în El". (Col. 1:19) „Cãci în El locuieste trupeste toatã plinãtatea Dumnezeirii". (Col. 2:9) El este singurul prin „care avem rãscumpãrarea, prin sîngele Lui, iertarea pãcatelor". (Col. 1:14) Toatã epistola adresatã Colosenilor este clãditã pe ideea cã Cristos este „atotsuficient" pentru toate nevoile noastre.

Epistola scrisã Efesenilor este o dezvoltarea a acestei idei. Întreaga epistolã poate fi rezumatã în douã versete plasate în primul capitol:

„...cãci a binevoit sã ne descopere taina voiei Sale, dupã planul pe care-l alcãtuise în Sine însusi, ca sã-l aducã la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-si uni iarãsi într-unul, în Cristos, toate lucrurile; cele din ceruri si cele de pe pãmînt" (Efes. 1: 9-10).

Mesajul central al epistolei este: refacerea acelui „Unu" cosmic dinaintea cãderii; redobîndirea unitãtii prin Cristos; unirea cerului cu pãmîntul prin pozitia si lucrarea lui Isus Cristos.

Cristos este în acelasi timp si centrul în care trebuie sã se întîlneascã toate lucrurile si substanta care le leagã pe toate împreunã. Toate sînt unite „în El", dar si „prin El". Existã în lume o „rupere" care a adus durere si suferintã. Pãcatul neascultãrii i-a separat pe cei vinovati de Dumnezeu producînd o stare de tensiune, un dezechilibru în tot ceea ce existã. Scrisoarea cãtre Efeseni ne ajutã sã ne dãm seamã mai întîi de existenta acestei stãri de conflict care este în naturã, în om, între oameni, în timp, în eternitate, între neamuri, între fiintele ceresti, între om si Dumnezeu si ne îndreaptã apoi spre convingerea cã aceastã stare se poate îndepãrta numai atunci cînd toate lucrurile, toate puterile si toti oamenii se vor uni „în Cristos". Sarcina supremã a Bisericii, asa cum o vede Pavel, este sã spunã tuturor celor vii cã unitatea dintre toti oamenii si dintre oameni si lumea în care trãim, unitatea dupã care tînjim cu totii în familie si în societate nu poate fi realizatã în afara lui Cristos. Mesajul Bisericii trebuie însotit de o demonstratie practicã a realizãrii unei vieti noi în perimetrul celor ce l-au primit pe Cristos. Iatã de ce Stott numeste comentariul sãu în epistola cãtre Efeseni: „Societatea cea nouã a lui Dumnezeu".

Chiar si un cititor superficial observã imediat cã cele 6 capitole ale scrisorii sînt împãrtite în douã jumãtãti distincte. „Doxologia" de la sfîrsitul capitolului 3 este un fel de piatrã de hotar între douã sectiuni clar deosebite.

Prima parte a epistolei, cuprinzînd capitolele de la 1 la 3, este doctrinalã, iar cea de a doua jumãtate, asezatã în capitolele 4, 5 si 6 este practicã.

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Prima jumãtate a epistolei se ocupã cu dezvãluirea „pozitiei" noastre în Cristos, iar a doua jumãtate ne aratã „practica" în care trebuie sã se evidentieze aceastã pozitie. În primele capitole vedem ceea ce a cîstigat Cristos pentru noi la Golgota, iar în cele de la urmã vedem ce fel de viatã vrea El sã desfãsoare în noi si prin intermediul nostru. Fiecare din cele douã sectiuni debuteazã cu cîte un verset care-i anuntã tema:

Despre POZItIA noastrã în Cristos: „Binecuvîntat sã fie Dumnezeu, Tatãl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvîntat cu tot felul de binecuvîntãri duhovnicesti, în locurile ceresti, în Cristos" (Efes. l:3).

Despre PRACTICA pe care trebuie s-o manifestãm: „Vã sfãtuiesc dar eu, cel întemnitat pentru Domnul, sã vã purtati într-un chip vrednic de chemarea, pe care a-ti primit-o...” (Efes. 4:1)

Caracteristic epistolei cãtre Efeseni este si „Taina ascunsã de veacuri în Dumnezeu" despre care vorbeste Pavel în cap. 3:4-10. Ea este o învãtãturã despre care a vorbit Domnul Isus, dar nu a explicat-o în timpul vietii Sale pãmîntesti. Proclamarea acestei învãtãturi a fost misiunea specificã pentru care l-a ales Dumnezeu pe apostolul Pavel. Pusã în cuvinte foarte simple „taina" descoperitã este vestea cã Cristos, în loc sã preia imediat dupã venirea pe pãmînt „domnia" în împãrãtia terestrã pe care o asteptau evreii, va accepta dimpotrivã sã fie lepãdat, sã sufere, sã moarã pe o cruce si dupã înviere si înãltare, sã disparã complet de pe scena lumii pãmîntene. Tainã fusese cã, dupã ce se va aseza la dreapta Tatãlui, primind o autoritate si o putere superioarã tuturor creaturilor din veacul acesta sau din veacul viitor, El va strînge la Sine un numãr de „alesi" indiferent din ce neam fac parte, pe care îi va duce într-o intimitate atît de mare cu Sine însusi, încît ei nu vor mai putea fi numiti cu alti termeni decît aceia de: „trupul" Sãu, „mireasa" Sa si „Templul" Sãu. Aceste trei metafore definesc, fiecare, unitatea credinciosilor cu Cristos în viatã („trupul"), în dragoste („mireasa") si în slavã („templul ).

Imaginea luptãtorului îmbrãcat cu „toatã armãtura lui Dumnezeu" din finalul epistolei este un tablou cum nu se poate mai nimerit pentru încheierea epistolei. În fata a tot ceea ce a fãcut Dumnezeu pentru noi credinciosii, nu trebuie sã ne culcãm pe perna moale a delãsãrii, ci trebuie sã veghem si sã ne apãrãm împotriva atacurilor Diavolului.

Apostolul Pavel ne spune tuturor: „Întãriti-vã în Domnul si în puterea tãriei Lui" (Efeseni 6:10).

SCHITA CÃRTII

Cuvînt de salut (cap.1:1, 2)

1. Pozitia noastrã în Cristos (cap. 1-3)
a. Recunostintã pentru binecuvîntãrile duhovnicesti (1:3-14)
b. Rugãciune pentru pãtrundere duhovniceascã a lucrurilor (1:15-23)
c. O nouã pozitie în Cristos (2:1-10)
d. O nouã relatie prin Cristos (2:11-22)
e. Priceperea Tainei divine (3:1-12)
f. Primirea Plinãtãtii divine (3:13-21)

2. Practica unei vietii în Cristos (cap. 4-6)
În viata Bisericii (4:1-16)
În viata fiecãrui credincios (4:17-32)

Viata crestinã este o viatã:
a. trãitã în dragoste (5:1-20)
b. trãitã separat de imoralitate (5:3-7)
c. trãitã în luminã (5:8-14)
d. trãitã în întelepciune (5:15-20)
e. trãitã în supunere reciprocã (5:21-6:9)
f. trãitã în biruintã (6:10-20)

Cuvînt de încheiere (6:21-24)