Te-ai gândit vreodată că relațiile tale de prietenie pot fi o mărturie a Evangheliei?

„…CA EI SĂ FIE ÎN CHIP DESĂVÂRŞIT UNA, CA SĂ CUNOASCĂ LUMEA CĂ TU M-AI TRIMIS…“ (IOAN 17:23)

Unitatea Trupului lui Hristos este o mărturie a dragostei lui Dumnezeu pentru lume. Rugăciunea lui Isus a fost ca Trupul lui Hristos să fie o mărturie a dragostei lui Dumnezeu prin dragostea noastră unul pentru celălalt.

Felul în care ne comportăm în prieteniile noastre este o mărturie semnificativă a dragostei lui Dumnezeu. Iubindu-ne prietenii, ducându-ne sarcinile unii altora, trecând peste conflicte și trăind unii alături de alții vom reflecta dragostea lui Dumnezeu, credincioșia și fidelitatea Lui față de ai Săi. Prieteniile noastre sunt o dovadă a dragostei ce se sacrifică ca Hristos pentru cei ce sunt ai Lui.

În același mod, dacă prieteniile noastre sunt marcate de conflicte, neînțelegere, certuri, bârfe și neîncredere, suntem mărturii rele. Atunci când prieteniile noastre arată ca relațiile din lume, ne deteriorăm mărturia pentru Hristos.

La începutul Bibliei ni se oferă o imagine despre cum ne-a creat Dumnezeu. Noi nu am fost făcuți la întâmplare sau printr-un accident, ci am fost făcuți după chipul lui Dumnezeu. Dintre toate creațiile Sale, Dumnezeu a desemnat omul să fie cel care va domni peste creație și va arăta lumii cine este El. Acest statut special poate să însemne multe lucruri, dar putem ști cu siguranță că Dumnezeu ne-a creat să avem relații unii cu alții.

Dumnezeul nostru e triunic: trei în unul. Unul din felurile în care noi reflectăm această realitate unică (și confuză de multe ori) este că am fost creați să trăim în comunitate cu cei ce sunt diferiți și asemeni nouă. Chiar și faptul că Dumnezeu ne-a creat pe noi ca și bărbați și femei ne spune că El se bucură de diversitatea umanității în unitate. Relațiile cu alți oameni nu sunt opționale sau inutile. Noi avem nevoie de alți oameni pentru că Dumnezeu ne-a făcut astfel. Relațiile noastre pot fi frustrante din cauza păcatului, al nostru, al altora sau al lumii din jurul nostru căzute în păcat, dar relațiile în sine sunt daruri bune de la Dumnezeu.

Am fost instruiți de Dumnezeu să restaurăm relații. Într-o lume coruptă de păcat, dragostea care se sacrifică nu este obișnuită. Relațiile noastre individuale unii cu alții, cu bisericile noastre, cu grupurile noastre, cu grupuri de studiu biblic, cu comunitățile, toate acestea pot vorbi despre puterea Evangheliei. Noi nu suntem capabili de unii singuri de acea dragoste va arăta lumii că suntem ucenicii lui Isus. Totuși, cu puterea Duhului Sfânt care lucrează în viețile noastre, putem arăta oamenilor un fel de relație pe care nu au mai văzut-o niciodată.

Ioan 13:35 - Prin aceasta vor cunoaște toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.
2Corinteni 5:18-20 - Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos și ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, și ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi dar, suntem trimiși împuterniciţi ai lui Hristos; și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!