Răpirea Bisericii, între adevărul biblic și tradiție!

Voi încerca să evit termeni care să împovăreze citirea acestui articol, termeni care sunt mai puțin cunoscuți. Pre-tribulaționism, mid-tribulaționism sau post-tribulaționism sunt termeni care la prima citire crează impresia că vorbim despre medicină și nu Biblie. Tribulaționism, vine de la tribulație adică necaz sau suferință. Termenul în sine face referire la Necazul ce Mare ( tribulație sau suferință ) care va marca sfârșitul lumii. Este simplu de înțeles că pre/mid sau post tribulație se referă la Biserica care va fi răpită înainte de Necaz ( pre-tribulaționism ), în mijlociul Necazului ( mid-tribulaționism ) sau la sfârșitul lui ( post-tribulaționism). În ceea ce voi scrie nu voi face nici o referire la vreo una din aceste trei, lăsând la decizia cititorului să vadă care din cele de mai sus are argumentele biblice cele mai solide!

Adevărul cel mai răspândit, sau dacă nu unul din cele mai răspândite printre credincioși este acela că Biserica va fi răpită, vor urma șapte ani de Necaz, timp în care Anticristul va fi pe pământ iar, după acești șapte ani, va fi sfârșitul lumii.

Dacă există o idee bine înpământenită în tradiția noastră iată una din ele, răpirea Bisericii înainte de Necazul cel Mare. Convingerea că Mirele va veni de la nuntă ( adică nunta Bisericii răpite deja ) nu pentru nuntă, si când va veni după această nuntă, va fi sfârșitul lumii știute de noi!  

Însă, la fel ca în cazul teoriei harului care va fi luat de la Neamuri, (aici) studiind atent Noul Testament am observat că această răpire a Bisericii, este mai mult o idee tradițională cu foarte puțin sprijin biblic.

Știu! Sună șocant, da! Este greu de acceptat, categoric! Însă, dincolo de starea ce-o simțim auzind aceste fraze, cel mai important lucru pentru noi este adevărul biblic concret. Acel adevăr biblic interpretat în context, cu o logică și coerență dată de o hermeneutica solidă.

Studiind atent acest subiect, spre dezamăgirea mea, am observat că în mare, el este susținut de versete interpretate complet greșit sau total scoase din contextul lor. Ba mai mult, am observat că modul cum s-au interpretat aceste versete este mai degrabă ridicol, creându-mi impresia că trebuie să fii absurd să ajungi la astfel de concluzii.

Si totuși, iată că un adevăr biblic extrem de important este larg difuzat în bisericile noastre nu pe baza unei interpretări solide a Bibliei ci mai degrabă pe clișee tradiționale, versuri din cântări sau poezii ce reflectă acest adevăr, că Biserica va fi răpită, va veni Necazul cel Mare și noi credincioșii nu vom prinde nimic pentru ca vom fi răpiți.

Spre dezamăgirea voastră, spun, că pasaje biblice sunt foarte puține, iar acele puține pasaje care le vom aduce în discuție vorbesc despre cu totul altceva.

Isaia 26:20 „Du-te, poporul meu, intră în odaia ta, și încuie ușa după tine; ascunde-te câte-va clipe, până va trece mânia!"

Iată un pasaj vechi testamentar care vorbește despre răpirea Bisericii...sau cel puțin așa cred unii. Asociind odaia despre care vorbește profetul cu odaia de nuntă a Miresei adică Biserica, și mînia lui Dumnezeu cu judecata finală, mulți au găsit în acest pasaj o temelie pentru răpirea Bisericii. Poporul lui Dumnezeu, Biserica, nu va fi pe pămînt ca să guste din mînia lui Dumnezeu, ci va fi răpit.

Da, interpretarea sună bine, însă întîmpină o imensă problemă: contextul pasajului!

Începînd din capitolul 24, profetul Isaia mijlocește pentru ridicarea lui Iuda din cenușă, se roagă si profețește totodată căderea lui Iuda si ridicarea lui. Profețește căderea Babilonului și o vreme viitoare cînd Yahwe va face dreptate națiunii iudaice. În sens profetic, poporul Israel va fi ocrotit de nenorocirea ce va cădea asupra Babilonului, cînd mînia lui Dumnezeu va judeca nedreptatea lor.

În plus, acest pasaj nu este amintit nicăieri în Noul Testament ca fiind reprezentativ pentru învățătura răpirii Bisericii. Cu toate acestea, el este un text de bază în susținerea acestei idei. Unul din principiile de bază al hermeneuticii sănătoase, este acela că un text trebuie interpretat în lumina altui text, ca împreună să construiască un adevăr biblic important. În mod special cînd importăm adevăruri vechi testamentare avem nevoie de pasaje nou testamentare în susținerea lui. Contextul acestui pasaj este judecata lui Dumnezeu împotriva Babilonului și protecția suverană în dreptul națiunii iudaice!

Pe baza acestui pasaj se naște o concluzie des răspândită de cei care susțin răpirea Bisericii înainte de Necaz, și anume că Biserica nu poate prinde mânia lui Dumnezeu pe pămînt, din moment ce ea este Mireasa. Cum poate Mirele să-și abandoneze Mireasa unui Necaz care de cînd lumea nu a mai fost așa de grozav!? De aici și concluzia care sună atît de romanțat: din moment ce în Isaia poporul este dus în odaie ca să nu prindă mânia viitoare, Mireasa va fi răpită ca să nu guste din potirul mâniei lui Dumnezeu!

Acest argument este mai degrabă unul emoțional și mai puțin biblic!

Un alt pasaj care cimentează idee că Biserica va fi răpită este cel din Luca 17. Este clar ca buna ziua că, zice majoritatea, din moment ce "altul va fi lăsat" să te întrebi, unde? În urmă, este răspunsul, și de aici și filmul Left behind ( lăsat în urmă).

Însă la fel ca în cazul lui Isaia, avem o mică problemă, întregul pasaj!

Isus profețește o vreme în care ucenicii își vor dori să mai vadă una din aceste zile, însă va fi imposibil (vs.22) Isus va pleca lăsând un dor imens în inima ucenicilor și a Bisericii mai ales că această perioadă va fi marcată de rătăcire spirituală (vs.23)

Isus compară episoadele istorice, Noe și Lot, exact cu ziua în care El va veni. Oamenii se vor comporta normal, trăind după cursul unei vieți normale (vs.27,28). Însă, în momentul în care Noe si Lot au ieșit din scena istoriei, a venit sfârșitul, la fel când ucenicii vor ieși din scenă, ar reiese, că va veni sfârșitul.

”Tot așa va fi si in ziua în care se va arata Fiul Omului!„ Vs.30

Tot așa, cum? "In ziua aceea..." (vs.31) continuă, la fel și (vs.34) "în noaptea aceea.." În noaptea sau ziua, nu are importanță ziua sau noaptea cît momentul respectiv în sine, va fi marcat de două lucruri: "unul va fi luat" iar în contextul larg Noe sau Lot adică ucenicii Lui, și "altul va fi lăsat" iar în contextul larg oamenii care au murit la potop sau locuitorii Sodomei care au murit arși de focul judecății divine, adică cei care nu au crezut în Domnul Isus, în contextul lui Luca 17.

În contextul larg al pasajului nu reiese nimic cum că ar fi vorba de o Răpire a Bisericii iar după, ani de zile în care un lider mondial ar conduce etc ci, din contră, interpretând în context (vs.34-36) reiese că ucenicii, precum Noe sau Lot, în momentul în care vor intra în "barcă" sau vor "ieși din Sodoma" va marca sfârșitul lumii.

Pasajul nu încurajează deloc o Răpire a Bisericii, ci mai degrabă ieșirea ei din lumea aceasta va marca sfârșitul tuturor lucrurilor. Unul va fi luat și altul va fi lăsat, poate fi interpretat la fel de simplu ( mai ales în contextul care ne permite ) că în ziua în care va veni Domnul, cei care sunt ai Lui, vor fi luați în gloria cerească într-o fracțiune de secundă, iar restul vor rămînea pentru judecata iminentă!

Argumentul răpirii bazat pe Apocalipsa 4 este acela că Ioan reprezintă Biserica, despre care se vorbește în primele 3 capitole, iar acum el este suit în prezența lui Dumnezeu pentru a vedea deznodământul sfârșitului omenirii. Având în vedere că din Capitolul 4 nu mai apare deloc nici o referință cu privire la Biserică, e clar că 4:1 este mai mult decât un simplu „suie-te...”, el fiind mai degrabă un semn apocaliptic al răpirii Bisericii.

De obicei sunt flexibil la idei noi și am răbdarea să tolerez și cele mai întortocheate interpretări, însă acest argument mi se pare atât de copilăresc încât refuz să adaug comentarii...nici cel mai mic comentariu! Ceea ce mă indignează cel mai mult este faptul că această idee apare la amvoanele cele mai ascultate...

Pasajul din 2Tesaloniceni este vârful de lance al acestei teorii. Din moment ce taina fărădelegii a început să lucreze cine ar putea fi cel care o oprește? Cu siguranță Duhul Sfânt care, prin Biserică, oprește lucrarea până la momentul hotărât. Odată răpită Biserica, nimic nu va mai opri această lucrare, zice idea clasică.

Însă a susține că Biserica este cea care oprește lucrarea fărădelegii și după răpire își va desăvârși lucrarea, întâmpină o serie de probleme grave! Iată câteva...

• Din moment ce Bisericii îi spune că nu va veni Domnul până nu se vor împlini aceste semne, (vs.3) atunci apostolul se contrazice din moment ce Biserica va fi răpită înainte ca aceste semne să se împlinească! Versetul 3 ar contrazice total versetul 7, pentru că o astfel de interpretare naște o eroare imensă!

• Din moment ce apostolul spune clar ca venirea Domnului nu va fi decât după ce vor apărea aceste indicii (vs.3) dar noi susținem răpirea înainte de ele, atunci comitem aceeași greșeală ca și tesalonicenii, nu?

• În descrierea ce o face distrugerii lui Anticrist, (vs.8) se vorbește doar despre venirea Domnului, nefiind o dispensație între Răpire si Sfârșitul lumii.

Fie că vorbim de mângâierea ce o vor primi creștinii în ziua Domnului, 1:6-12, fie că vorbim de arătarea venirii Sale, 2:8, pentru distrugerea lui Anticrist, se vorbește despre un singur eveniment, revenirea lui Hristos!

Nu avem nici un indiciu legat de cine sau ce ar fi " cel ce o oprește acum.." vs.7 , ca noi să fundamentăm o întreagă teologie a răpirii Bisericii. Aici, la fel ca în cazul multor pasaje, nu știm exact la ce se refera apostolul. Trebuie să acceptăm această limită, și anume că nu știm cine este, pentru că oricum cine spune exact cine sau ce ar fi, nu poate susține cu argumente biblice. Biserica nu poate fi în nici un caz, din moment ce în vs.3 apostolul spune exact contrariul!

Dar, ceea ce este cel mai surprinzător în abordarea pur paulină ( adică caracteristic gândirii lui Pavel ) din acest pasaj este faptul că deși în teologia lui el mizează pe un mister al zilei despre care nu știe nimeni ( 1Tes.5) totuși sunt câteva indicii care ne pot ajuta să știm nu exact, ci aproximativ ziua respectivă.

Versetul 3 nu lasă locul unui mister total ci un mister parțial, nu știm exact momentul în sine dar ne dăm seama cam care ar fi. De ce? Pentru a evita un pericol mai mare, pericolul de-a crede că ziua Domnului ar fi venit deja și astfel o scrisoare, o predică, o bazaconie tipic creștinilor escatologici, ar arunca în criză spirituală o biserică puternică precum cea din Tesalonic!

Va fi o răpire a Bisericii? 

Da! Categoric, da!

Însă nu va fi până când aceste semne nu se vor împlini. Asta presupune cumva că noi putem să răsuflăm ușurați știind că „poate va fi la noapte” nu e chiar atât de „la noapte” ci mai trebuie să treacă ceva timp?!

Nu! Escatologia pentru un creștin este o escatologie a iubirii. Creștinii nu îl așteaptă pe Isus cu un sentiment de îndatorire, de angajat forțat care nu vede clipa să rămână singur în firmă, ci escatologia creștinului este identică cu o fecioară îndrăgostită lulea, care își așteaptă Mirele. Și dacă nu ar veni „la noapte”, iubirea îi dă forță să aștepte și, mai mult, în iubire, chiar dacă nu vine „la noapte” de fapt în noaptea aceasta a așteptării, iubirea Îl face prezent ca și cum ar fi venit. Două milenii au trecut...dragostea ei e mai mare, înțelegeți?